Platformele de angajare, unde tinerii își depun cv-urile, susțin că aplicanții au cerințe exagerate, cu minimum de experiență in domeniul în care aplică sau chiar cu lipsă totală de experiență. Cerințele nu sunt doar de nivel salarial, ci și de program si chiar de poziție/funcție.
Unde lucrăm în pandemie?

Tinerii se orientează către domeniile de retail și fashion, unde pot învăța rapid, pot promova mai ușor, inclusiv unde angajatorii le permit job-uri part-Time. Dar pandemia a adus ceva folositor - TIMP celor care nu aveau, pentru că acum au școala online, își permit un job și îl caută pe cel potrivit, fie tot online, fie vor să iasă din casă. Pe de altă parte, pandemia a minimizat joburile tinerilor din HoReCa, cea mai afectată industrie. Situație care se regăsește si în alte țări, potrivit unui studiu efectuat de European Youth Form.

! Se pare că ajungem la reprofilare, fie că vrem sau nu.

Intr-un articol anterior, am atins subiectul celor care se reprofilează la vârste de peste 35 de ani. Iar dacă aceștia reușesc, și în număr tot mai mare, tinerii de până in 35 de ani au șanse și mai mari de succes. Aceștia din urmă sunt mai deschiși la schimbare, sunt mai orientați spre eficiența timpului, tocmai pentru că vor să își termine studiile cu brio, și chiar să lucreze în domeniul ales.

Majoritatea dintre ei nu au familii de întreținut, locuiesc în cămin, împart chiria cu un coleg sau chiar învață de acasă, unde încă îI ajuta părinții. Deci timpul este de partea lor pentru un job part-Time, care să le permită focusul pe studii. Iar acei tineri care sunt în curs de specializare IT sau fotografie generică via Pixels,, pot lucra online și chiar pot fi bine plătiți.

Doar că situația fiecăruia este diferită, iar din păcate, soluțiile sunt generale.

Important este să nu uitam ceea ce ne place să facem, pentru ce ne trezim zilnic, ce ne motivează și ne determină să continuăm căutarea activității care ne împlinește, care ne reprezintă, pentru care nu ne oprim din a învața, din a evolua! Iar dacă dorința de a practica acea activitate potrivită înseamnă așteptare, investiție, răbdare, să nu considerăm că facem un sacrificiu sau un compromis, ci doar ca ne urmăm calea, urcăm muntele, iar experiență traseului va fi ca o cărămidă solidă la fundația conturării visului împlinit :).

Bineînțeles, oportunități sunt mereu, dar oare sunt aplicabile și fezabile pentru nivelul de trai din 2022?! Succes tuturor!